Masca de fata cu lapte de elan intineritoare, 11 cele mai bune rețete de mască de față cu lapte

Marcel Proust Captiva | PDF

Marcel Proust Captiva

Mi-l vestiseră primele zgomote ale străzii, după cum ajungeau la mine înăbuşite şi abătute de umezeală sau vibrante ca nişte săgeţi în aria răsunătoare şi goală a unei dimineţi vaste, glacială şi pură; încă de la uruitul primului tramvai ştiam dacă timpul era rebegit de ploaie sau gata să se avânte spre azur.

Şi poate că aceste zgomote fuseseră depăşite ele însele de vreo emanaţie mai rapidă sau mai pătrunzătoare care, strecurându-se prin somnul meu, răspândea în el o tristeţe vestitoare de zăpadă, sau făcea ca vreun mic personaj să intoneze intermitent atât de multe cântări despre slava soarelui, încât acestea sfârşeau prin a-mi aduce, mie, care încă adormit începeam să surâd şi ale cărui pleoape închise se pregăteau să fie orbite de lumină, o trezire ameţitoare în muzică.

De altminteri, percepeam, mai ales din odaia mea, viaţa exterioară în această perioadă. Ştiu că Bloch povestea că, atunci când venea să mă vadă, desluşea parcă zgomotul unei conversaţii; cum mama era la Combray şi el nu găsea niciodată pe nimeni în odaia mea, conchise că vorbeam singur.

Când află, mult mai târziu, că Albertine locuia atunci cu mine, înţelegând că o ascunsesem de toată lumea, el declară că-şi dădea în sfârşit seama de motivul pentru care, în acea perioadă a vieţii mele, nu voiam să ies niciodată. Dar se înşela.

Full text of "Revista Gandirea "

Era, de altfel, foarte scuzabil, căci realitatea, chiar dacă e necesară, nu e cu desăvârşire previzibilă; cei ce află vreun amănunt exact din viaţa altuia trag din el numaidecât nişte concluzii care nu sunt exacte şi văd în faptul nou, de curând descoperit, explicaţia unor lucruri care de-abia n-au nicio legătură cu el. Când mă gândesc acum că, la întoarcerea noastră de la Balbec, prietena mea masca de fata cu lapte de elan intineritoare să locuiască la Paris, sub acelaşi acoperiş cu mine, că renunţase la ideea de a face o croazieră, că odaia ei era la douăzeci de paşi de a mea, la capătul coridorului, în cămăruţa cu tapiserii a tatei şi că în fiecare seară, foarte târziu, înainte de a se despărţi de mine, îmi strecura limba ei în gură, ca o pâine zilnică sau ca un aliment hrănitor — şi care, având caracterul aproape sacru al oricărei cărni căreia suferinţele pe care le-am îndurat din pricina ei au sfârşit prin a-i conferi un soi de gingăşie morală, — ceea ce evoc numaidecât prin comparaţie, nu e noaptea pe care căpitanul de Borodino mi-a îngăduit să o petrec la cazarmă, printr-o favoare care nu vindeca în fond decât o indispoziţie trecătoare, ci acea noapte în care tata o trimisese pe mama să doarmă în pătucul aflat lângă al meu.

Dacă trebuie să te elibereze, încă o dată, în pofida oricărei prevederi, de o suferinţă care pare inevitabilă, viaţa face acest lucru în condiţii atât de diferite, uneori atât de opuse, încât pare aproape un sacrilegiu să constaţi identitatea graţiei acordate!

Când Albertine afla de la Françoise că nu dormeam, în întunericul odăii mele cu perdelele încă trase, nu se jena să facă puţin zgomot, îmbăindu-se în cabinetul ei de toaletă.

Atunci, adesea, în loc să aştept vreo oră târzie, mă duceam în odaia mea de baie lipită de a ei şi care era plăcută.

Domnul Petre Petrescu : "Abandonul şcolar" Potrivit datelor statistice, România este campioană la abandonul şcolar. Un copil din cinci abandonează şcoala în anii de liceu. Fie că pur şi simplu nu mai au chef de învăţat, fie că trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familia, tinerii încep să abandoneze şcoala din ce în ce mai des.

Odinioară, un director de teatru cheltuia sute de mii de franci ca să însteleze cu smaralde autentice tronul pe care o divă juca un rol de împărăteasă. Baletele ruseşti ne-au învăţat că nişte simple jocuri de lumină, îndreptate acolo unde trebuie, împrăştie giuvaieruri tot atât de somptuoase şi mai variate.

Enciclopedia înţelepciunii

Acest decor, ceva mai imaterial, nu e totuşi atât de graţios ca acela în care, la ora opt dimineaţa, soarele înlocuieşte decorul pe care ne obişnuisem să-l vedem acolo când ne sculam tocmai la prânz. Ferestrele celor două odăi de baie, ca să nu putem fi văzuţi de afară, nu erau transparente, ci acoperite în întregime de o chiciură artificială şi demodată.

Soarele îngălbenea pe neaşteptate această sticlă fină, o aurea şi descoperind cu încetul, în mine, un tânăr mai vechi pe care obişnuinţa îl ascunsese multă vreme, mă îmbăta cu amintiri, ca şi cum m-aş fi aflat în plină natură, în faţa frunzişului aurit din care nu lipsea, bineînţeles, nici prezenţa unei păsări.

masca de fata cu lapte de elan intineritoare

Căci o auzeam pe Albertine fluierând mereu: Les douleurs sont des folles, Et qui les écoute est encor plus fou. Un nor trecea, eclipsând soarele, vedeam cum perdeaua de sticlă, pudică şi foioasă, se stingea şi se masca de fata cu lapte de elan intineritoare într-o zugrăveală cenuşie.

masca de fata cu lapte de elan intineritoare

Peretele care despărţea cele două odăi de toaletă aceea a Albertinei era o odaie de baie pe care mama, având alta la celălalt capăt al apartamentului, n-o folosea niciodată ca să crema fata 50 ani facă zgomotera atât de subţire că puteam sta de vorbă când ne spălam, fiecare în baia sa, urmând o conversaţie pe care o întrerupea doar zgomotul apei, în acea intimitate îngăduită adesea la hotel de strâmtoarea locuinţei şi de apropierea odăilor, dar care e atât de rară la Paris.

Alteori, stăteam culcat, visând cât voiam, căci poruncisem ca nimeni să nu intre niciodată în odaia mea înainte ca eu să fi sunat, ceea ce, din anti-imbatranire si wellness prin inger felului incomod în care fusese aşezată para electrică deasupra patului meu, treaba asta cerea atâta timp, încât adesea, obosit tot căutând să o sting şi mulţumit că eram singur, stăteam câteva clipe aproape adormit.

Nu că aş fi fost cu desăvârşire indiferent la şederea Albertinei la noi. Despărţirea de prietenele ei reuşea să-mi cruţe inima de suferinţe noi. O menţinea într-un repaus, într-o cvasinemişcare ce o ajuta 1 Durerile sunt nişte nebune, Şi mai nebun e cel ce le ascultă fr. Dar, în sfârşit, liniştea aceasta pe care mi-o prilejuia prietena mea însemna mai degrabă potolirea suferinţei decât bucuria.

Masca faciala anti-imbatranire pe laptele de elk

Nu că nu mi-ar fi îngăduit să gust numeroase bucurii pe care durerea prea vie mi le făcuse inaccesibile, dar departe de a datora aceste bucurii Albertinei, pe care de altfel n-o mai găseam deloc frumoasă şi cu care mă plictiseam, având senzaţia că n-o iubesc, le gustam dimpotrivă atunci când Albertine nu era lângă mine.

De aceea, dimineaţa, nu porunceam să o cheme de îndată, mai ales când era timp frumos. Câteva clipe, ştiind că el mă va face mai fericit decât Albertine, rămâneam între patru ochi cu micul personaj lăuntric, cântăreţul care saluta soarele şi despre care am mai vorbit. Dintre toţi cei ce alcătuiesc individul din noi, nu cei mai aparenţi ne sunt cei mai importanţi.

Masca faciala anti-imbatranire pe laptele de elk

În mine, când boala va fi sfârşit să-i doboare unul după altul la pământ, vor mai rămâne încă doi sau trei care vor avea viaţa mai rezistentă decât ceilalţi, mai ales un anumit filosof care nu e fericit decât atunci când a descoperit o latură comună între cele două opere, între două senzaţii.

Dar m-am întrebat uneori dacă ultimul dintre ei n-ar fi cumva omuleţul asemănător cu cel pe care opticianul de la Combray în aşezase în vitrină ca să indice timpul şi care, dându-şi jos gluga de îndată ce era soare, şi-o punea la loc dacă ploua. Cunosc egoismul acestui omuleţ: pot suferi de un acces de sufocare pe care numai venirea ploii mi l-ar potoli, el nu se sinchiseşte de asemenea lucru şi, la primele picături aşteptate cu atâta nerăbdare de mine, pierzându-şi veselia, îşi pune gluga pe cap, prost dispus.

Deschideam ziarul Figaro, în care căutam şi constatam că nu se afla articolul sau pretins ca atare, pe care-l trimisesem acestui ziar şi care articol nu era de fapt decât pagina de curând regăsită şi puţin pieptănată, scrisă altădată în trăsura doctorului Percepied, pe când contemplam clopotele din Martinville. Apoi, citeam scrisoarea mamei. Găsea că e ciudat, şocant, ca o fată să locuiască singură cu mine.

masca de fata cu lapte de elan intineritoare

În prima zi, în momentul plecării din Balbec, când mă văzuse atât de nenorocit şi când se neliniştise să mă lase singur, poate că mama fusese fericită aflând că Albertine pleca cu noi şi văzând că, alături de geamantanele noastre lângă care petrecusem noaptea la hotelul din Balbec, plângândse încărcaseră, în tren, şi valizele Albertinei, înguste şi negre, care mi se păruseră a avea forma unor sicrie şi despre care nu ştiam dacă aveau să aducă acasă viaţă sau moarte.

Dar nici nu mă întrebasem, căci eram cum nu se poate mai bucuros să plec în dimineaţa strălucitoare cu Albertine, după spaima de a rămâne singur la Balbec. Dar dacă mama nu se împotrivise la început acestui proiect vorbind drăguţ cu prietena mea ca o mamă al cărei fiu a fost grav rănit şi care e recunoscătoare tinerei amante ce-l îngrijeşte cu devotamentîi devenise ostilă de când proiectul se realizase de-a binelea şi de când şederea fetei la noi se prelungea mai cu seamă în lipsa părinţilor mei.

Nu pot totuşi spune că mama îmi arătase vreodată această ostilitate. Ca şi altădată, când încetase să-mi reproşeze nervozitatea, lenea mea, acum îşi făcea un scrupul — pe care poate nu l-am ghicit pe de-a-ntregul la moment, sau nu vrusesem să-l ghicesc — de a risca, — având unele rezerve în privinţa fetei cu care-i spusesem că mă voi logodi, — să-mi întunece viaţa, să mă facă mai târziu mai puţin devotat soţiei mele, să stârnească poate, pentru când ea însăşi nu va mai fi în viaţă, remuşcările că am supărat-o însurându-mă cu Albertine.

Mama prefera să pară că aprobă o alegere asupra căreia avea sentimentul că nu mă va putea face să revin. Dar toţi cei ce au văzut-o în perioada aceea mi-au împărtăşit că la durerea de a-şi fi pierdut mama, se adaugă un aer de permanentă preocupare. Această încordare a minţii, această discuţie lăuntrică, îi înfierbântau tâmplele şi ea deschidea mereu ferestrele ca să se răcorească.

Nici nu se putea hotărî să mă împiedice să o ţin, în chip provizoriu, pe Albertine acasă. Nu voia să se arate mai severă decât doamna Bontemps, pe care lucrul acesta o privea înainte de toate şi care nu găsea că e necuviincios, ceea ce o surprindea mult pe mama.

În orice caz, regreta că fusese nevoită să ne lase pe amândoi singuri, plecând tocmai atunci la Combray unde poate că avea să rămână şi de fapt rămase multe luni, în răstimpul cărora mătuşa mea avu mereu nevoie de ea, zi şi noapte. Totul îi fu masca de fata cu lapte de elan intineritoare acolo graţie bunătăţii, devotamentului lui Legrandin care, nedându-se înapoi de la nicio osteneală, îşi amână din săptămână în săptămână întoarcerea la Paris, fără să o cunoască bine pe mătuşa mea, numai pentru că fusese prietenă cu mama lui, apoi pentru că simţea că bolnava, condamnată, îi îndrăgise îngrijirile şi nu se putea lipsi de el.

Snobismul e o boală grea a sufletului, dar localizată şi care nu-l strică pe de-a-ntregul. Eu, totuşi, spre deosebire de mama, eram foarte fericit de plecarea ei la Combray, altfel m-aş fi temut neputând să-i spun Albertinei să o ascundă că ar fi descoperit prietenia ei cu domnişoara Vinteuil. Ar fi fost, în ochii mamei, o piedică definitivă nu numai a căsătoriei mele, despre care de altminteri mă rugase să nu vorbesc încă precis cu prietena mea şi al cărei gând mi-era din ce în ce mai nesuferit, dar chiar şi a faptului că aceasta petrecea câtva timp la noi acasă.

master-password-generator/alfaindustry.ro at master · cristiklein/master-password-generator · GitHub

Cu rezerva unui motiv atât de grav şi pe care nu-l cunoştea, prin îndoitul efect al imitaţiei înălţătoare şi liberatoare a bunicii, admiratoare a lui George Sand, şi datorită căreia virtutea consta în nobleţea inimii, iar pe de altă parte, din pricina propriei mele influenţe corupătoare, mama era acum indulgentă cu femeile faţă de a căror purtare s-ar fi arătat severă altădată, sau chiar astăzi dacă ar fi fost prietenele ei burgheze de la Paris şi de la Combray, dar al căror suflet nobil li-l lăudam şi cărora le iertam multe, pentru că ţineau la mine.

Oricum, chiar în afară de problema cuviinţei, cred că Albertine i-ar fi fost nesuferită mamei, care păstrase de la Combray, de la mătuşa mea Léonie, de la toate rudele ei, spiritul de rânduială de care prietena mea nu avea nici cea mai mică noţiune. N-ar fi închis o uşă şi, în schimb, nu s-ar fi sfiit deloc, nu mai mult decât un câine sau o pisică, să intre atunci când o uşă era deschişi. Farmecul ei cam incomod era deci acela de fi acasă nu atât fată, cât mai mult un animal domestic ce intră într- o odaie, iese din ea, se află pretutindeni unde nu te aştepţi, Albertine venea — ceea ce constituia pentru mine o linişte adevărată — să se trântească pe patul meu, lângă mine, unde-şi făcea un loc din care nu se mai urnea, fără să mă deranjeze, cum s-ar fi întâmplat cu o fiinţă umană.

Cu toate acestea, sfârşi prin a se supune orelor mele de somn, prin a încerca, nu numai să nu intre în odaia mea, dar să nu facă zgomot înainte ca cu să fi sunat.

Mască pentru față din lapte

Françoise îi impusese aceste reguli. Ea era din acei servitori de la Combray care cunoşteau valoarea stăpânului lor şi care ştiau că lucrul cel mai neînsemnat ce-l puteau face era să-i dea pe de-a întregul ceea ce credeau că i se cuvine.

Când un musafir străin dădea Françoisei un bacşiş care urma să fie împărţit cu bucătăreasa, donatorul nici n-avea timpul să strecoare moneda, că Françoise, cu o repeziciune, o discreţie şi o energie egale, îi şi masca de fata cu lapte de elan intineritoare lecţia bucătăresei, care nu venea să mulţumească cu jumătate de gură, ci deschis, cu voce tare, aşa cum o învăţase Françoise că trebuie să facă.

Preotul din Combray nu era un geniu, dar şi el ştia ce anume se cuvine. Sub îndrumarea lui, fiica unor veri protestanţi ai doamnei Sazerat se convertise la catolicism şi familia fusese desăvârşită cu el. Fusese vorba de o căsătorie cu un nobil din Méséglise. Părinţii tânărului, ca să se informeze, scriseseră o scrisoare destul de dispreţuitoare şi în care originea protestantă era înfruntată. Preotul răspunse pe un asemenea ton, încât nobilul din Méséglise, încovoiat şi prosternat, scrise o a doua scrisoare, cu totul diferită, în care solicita, ca pe cea mai de preţ favoare, să se căsătorească cu tânăra fată.

Françoise n-avu niciun merit făcând-o pe Albertine să-mi respecte somnul. Era pătrunsă de tradiţie.

Ațiputeafiinteresat